Studiu Harvard: Cum să construiți o relație de succes cu un mentor

În timp ce 76% dintre profesioniștii care lucrează în diferite domenii consideră că un mentor este important pentru dezvoltarea lor personală, mai mult de 54% nu beneficiază de îndrumarea unei astfel de persoane.

Pentru aceasta, un studiu al Universității Harvard condus de Mark Horoszowski descrie care sunt pașii pentru a găsi un mentor și pentru a construi o relație de lungă durată cu acesta.

  1. Definiți-vă obiectivele și nevoile specifice

Scoateți un pix și o foaie și scrieți obiectivele din sfera carierei. Asigurați-vă că acestea sunt clare. Apoi, enumerați unele dintre cele mai mari obstacole ce pot aparea în calea realizării obiectivelor. Acest lucru vă va ajuta să decideți ce tip de mentor ar trebui să căutați. Poate că aveți nevoie să dobândiți noi competențe, sau să vă extindeți cunoștințele într-un anumit sector, sau chiar să aveți mai multă încredere în dumneavoastră pentru a putea face față situațiilor tensionate și conversațiilor dure. Odată ce înțelegeți unde doriți să fiți, aflați care sunt oportunitățile și lacunele dumneavoastră, veți identifica modul în care un mentor vă poate fi cu adevărat util.

  1. Realizați descrierea postului pentru mentorul dumneavoastră

După ce v-ați definit obiectivele și nevoile, gândiți-vă cum vă poate ajuta un mentor. Descrieți tipul de mentor care vă poate ajuta să profitați de cele mai mari oportunități și/sau să navigați în provocările dumneavoastră. Fiți foarte specific! Poate că aveți nevoie de cineva care vă poate ajuta să realizați  un proiect, să faceți cunoștință cu oameni importanți dintr-o anumită industrie, sau să vă antrenați într-o negociere dură. În „descrierea postului”  asigurați-vă că includeți și întrebarea „de ce” – explicați de ce mentoratul vă va ajuta să atingeți cel mai înalt nivel al dezvoltării personale. Asigurați-vă că includeți această descriere a postului atunci când ajungeți la potențialii mentori, astfel încât aceștia să știe de ce solicitați un mentor.

  1. Căutați mentori oriunde

Mentorii pot fi pretutindeni: LinkedIn, conexiuni profesionale sau persoane pe care le-ați întâlnit la conferințe. Este important să ne amintim că, deși oamenii sunt cu siguranță ocupați, a fi rugați să devină mentori este un compliment uriaș. Cu toate acestea, ei ar putea spune nu, însă schimbul de replici va fi plăcut.

  1. Faceți propunerea (într-un mod simplu)

A cere cuiva să fie mentorul dumneavoastră în repetate rânduri este puțin ciudat. Este posibil ca persoana pe care o doriți ca mentor să nu fi fost niciodată rugată să facă așa ceva, să nu fi învățat cum să facă acest lucru. Îmbrățișați sentimentul inconfortabil și fiți vulnerabili. Nu există nici un rău care poate veni de la o cerere, dar este bine să o luați încet. Mai întâi, spuneți persoanei în cauză întrebări referitoare la locul de muncă și la intereselor lor. Odată ce ați aflat mai multe lucruri despre acestea, dacă sesizați o conexiune între dumneavoastră și posibilul mentor, faceți propunerea. A întreba pe cineva dacă dorește să fie mentor printr-un e-mail lung și pompos este mult prea mult.

  1. Stabiliți prima întâlnire

Aveți două obiective pentru prima conversație cu potențialul dumneavoastră mentor. În primul rând, trebuie să stabiliți dacă această persoană este într-adevăr mentorul potrivit pentru dumneavoastră. Apoi, trebuie să aflați dacă persoana în cauză este deschisă la ideea de a vă îndruma. Modul în care abordați conversația va depinde de dumneavoastră dar, în general, veți dori să faceți aceste câteva lucruri:

  • Creați o atmosferă relaxantă pentru persoana vizată. Mergeți într-o locație convenabilă pentru aceasta, comandați o cafea (sau ceai), veniți pregătiți;
  • Petreceți ceva timp pentru a cunoaște persoana. Probabil veți vrea să nu monopolizați discuția, să vorbiți mai puțin de 30% din timp;
  • Este în regulă să cereți mici favoruri din start. De fapt, s-ar putea chiar să vă ajute să construiți relația;
  • Formulați o întrebare clară de tipul: „mi-a plăcut foarte mult această conversație. „Ar fi bine dacă ne-am întâlni din nou într-o lună după ce aș face unele progrese pentru realizarea obiectivelor mele?”;
  • Spuneți „mulțumesc”, și adresați și un e-mail de mulțumire de tipul: „Vă mulțumesc din nou!”
  1. Începeți pur și simplu

Pentru următoarea întâlnire, asigurați-vă că mențineți lucrurile simple, la fel ca la prima întâlnire. Odată ce persoana confirmă că se va întâlni din nou cu dumneavoastră, trimiteți un e-mail în care descrieți ce aveți dumneavoastră pe ordinea de zi, un fel de agendă. Astfel veți face aluzie la faptul că doriți o relație pe termen lung. Ați putea încerca să scrieți ceva de genul: „la următoarea noastră întâlnire, mi-ar plăcea să extindem mai mult conversația de data trecută. Voi veni pregătit cu câteva întrebări specifice la care cred că m-ați putea ajuta să răspund.”

  1. Creați un document care să prezinte ceea ce veți realiza împreună

După ce aveți o conversație simplă sau două, încercați să compuneți o întrebare mai formală pentru a determina dacă persoana ar fi dispusă să se întâlnească cu dumneavoastră o data pe lună în următoarea jumătate de an, sau până când vă atingeți obiectivul sau vă rezolvați problema cu care vă confruntați. Dacă aceasta acceptă, atunci luați în considerare crearea unui document simplu de o pagină care să prezinte ceea ce veți realiza în acele șase luni petrecute împreună. Acest lucru, apparent nejustificat, ajută la clarificarea relației dintre dumneavoastră și mentor.

De asemenea, vă va ajuta să stabiliți o agendă clară pentru fiecare întâlnire. Puteți sugera acest lucru spunând: „apreciez cu adevărat timpul dumneavoastră și chiar vreau să mă asigur că profit de el la maximum. Mă gândeam că aș putea pregăti un document simplu care să vă împărtășească obiectivele mele, angajamentul meu față de dumneavoastră și etapele pe care sper să le ating în următoarele trei luni. Cred că mă va ajuta să fiu responsabil și să vin pregătit pentru conversațiile noastre. Ați fi de acord cu asta?”

  1. Continuați să mulțumiți mentorului dumneavoastră

Ar trebui să trimiteți cu siguranță o notă de mulțumire după fiecare întâlnire. Dincolo de asta, odată ce aranjamentul dumneavoastră de mentorat se încheie, ar trebui să continuați să adresați mulțumiri.

Cercetarea lui Mark Horoszowski privind puterea mentoratului este destul de clară: persoanele cu mentori au performanțe mai bune, avansează mai repede în carieră și chiar simt mai multă satisfacție în viața profesională. Mentorii beneficiază și ei. La urma urmei, ambele persoane au ceva de învățat.

Related Posts