Românii vor putea călători fără vize în SUA începând cu anul viitor

Ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru, a anunțat că, începând de astăzi, România îndeplinește formal toate condițiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver. Astfel, românii vor putea călători în SUA fără vize de la începutul anului viitor.

„Astăzi este o zi mare, o zi pe care am aşteptat-o multă, multă vreme: de astăzi, România îndeplineşte formal toate condiţiile tehnice pentru a face parte din programul Visa Waiver”, a anunțat ambasadorul într-o înregistrare video.

Românii vor putea călători în SUA fără vize în curând

Ambasadorul a precizat că este necesară o confirmare din partea autorităților de la Washington în perioada următoare.

„Ieri, s-a încheiat anul fiscal în Statele Unite, iar ultima condiţie pe care România o mai avea de îndeplinit a fost satisfăcută. Sigur, aşteptăm o confirmare de la partenerii americani în perioada următoare, dar evaluarea noastră, bazându-ne pe numărul de aplicaţii pentru vize din acest an, precum şi pe trendul puternic descrescător din ultimii ani, este că Romania a coborât sub procentul de 3% al ratei de respingere”, a explicat Muraru.

Primii români vor putea călători fără vize în Statele Unite, probabil, în prima parte a anului viitor.

„A călători fără vize în America nu este doar un statut privilegiat acordat unei țări. Vor exista beneficii importante pentru noi. Călătorind mai ușor, românii vor construi mai multe punți și vor putea impulsiona astfel comerțul sau investițiile. De asemenea, ne așteptăm să avem curând mai multe curse aeriene directe între România și America

Alianța cu Statele Unite nu va fi niciodată perfectă, dar generație după generație a arătat că prietenia noastră poate fi întotdeauna desăvârșită”, a mai spus Muraru.

Related Posts