Se introduc cărțile de identitate electronice în România

Se introduc cărțile de identitate electronice în România. Proiectul de hotărâre în acest sens a fost adoptat joi, de Guvern și are o valoare de 380 de milioane de lei, cu fonduri din PNRR.

Românii vor avea cărți de identitate electronice

Hotărârea Guvernului aprobă Nota de fundamentare privind necesitatea și oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului de investiții „D4eID – Digitalizare pentru promovarea cărții de identitate electronice”.

„Pentru modernizarea infrastructurii IT şi promovarea utilizării cărţii de identitate electronice de către cetăţenii români, Guvernul a aprobat o investiţie de peste 380 de milioane de lei finanţată prin PNRR. Vor fi dezvoltate şi puse în aplicare 11 servicii publice online, accesibile prin utilizarea cărţii de identitate electronice”, se arată într-un comunicat al Executivului.

Serviciile includ infrastructură IT&C pentru dezvoltarea, furnizarea şi continuitatea sporită a serviciilor accesate prin intermediul cărţii de identitate electronice, soluţii de virtualizare pentru îmbunătăţirea disponibilităţii infrastructurii în vederea asigurării accesului la serviciile electronice şi extinderea capacităţii de backup în caz de dezastru, precizează Guvernul.

Related Posts