Cele mai puternice firme din România se reunesc la Topul Național al Firmelor 2021. Vezi ce sectoare cheie își premiază campionii!

Camera de Comerț și Industrie a României premiază miercuri, 18 noiembrie, cele mai performante companii românești, în cadrul Topului Național al Firmelor 2021. 

TOPUL NAȚIONAL 2021 în cifre

Topul Național al Firmelor 2021 prezintă cele mai performante companii din șapte domenii de activitate: industrie; servicii; comerț; turism; cercetare-dezvoltare și high-tech; agricultură, silvicultură și pescuit; construcții.

În 2021, un număr de 12.393 de firme au fost incluse în primele 10 poziții. Cifra de afaceri cumulată a companiilor clasate pe primele zece locuri este de 178,18 miliarde de euro, iar profitul din exploatare al companiilor a însumat 15,08 miliarde euro.

Ponderea profitului din cifra de afaceri s-a menținut constantă în 2021 față de 2020, profitul din exploatare reprezentând 8% din cifra totală de afaceri, ceea ce indică o menținere a profitabilității companiilor românești.

În ceea ce privește numărul total de salariați al companiilor clasate pe primele 10 poziții, acesta a fost de 1.279.119.

Ca pondere, după numărul de companii incluse în top 10, cele mai semnificative domenii sunt industria (35,45%) și serviciile (27,76%), urmate de comerț (21,08%), agricultură, silvicultură și pescuit (4,95%), construcții (4,81%), cercetare-dezvoltare și high-tech (3,76%), turism (2,19%).

În funcție de cifra de afaceri, domeniul comerț are o pondere de 46,93% din cifra totală de afaceri a companiilor, urmat de industrie (32,83%) și servicii (11,08%). În funcție de profit, cele mai profitabile companii sunt în domeniul industrie, cu un profit de 36.40% din profitul total și o pondere a profitului de 9,38% din cifra de afaceri a companiilor din industrie.

Background

La realizarea clasamentului Topul Național al Firmelor 2021 au fost analizate 768.372 de bilanţuri financiar-contabile ale companiilor active în România. Dintre acestea, 250.925 de bilanțuri au intrat în competiția pentru primele 10 poziții în clasamentul național, în conformitate cu metodologia de realizare a topurilor de firme implementată de Camerele de Comerț în toate judeţele ţării.

Clasamentul Topul Național al Firmelor se bazează pe următorii indicatori economici: cifra de afaceri netă; profitul din exploatare; rata profitului din exploatare; eficienţa utilizării resurselor umane și eficienţa utilizării capitalului angajat.

Află mai multe: https://tnf.ro.

Related Posts