Guvernul se împrumută de la Banca Europeană pentru autostrada Sibiu-Făgăraș

Guvernul pregătește finanțarea pentru investiții în infrastructura rutieră, feroviară și cu metroul. A fost aprobat un memorandum care are în vedere contractarea de asistenţă financiară rambursabilă de la Banca Europeană de Investiţii de aproape 5 miliarde de euro, a  declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin.

Acesta a subliniat că fondurile vor acoperi parţial finanţarea naţională necesară implementării unor investiţii în cadrul Programului Transport 2021-2027 şi al mecanismului pentru interconectarea Europei.

„Proiectele de investiţii propuse de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii ca să facă obiectul acestui împrumut de la Banca Europeană de Investiţii sunt următoarele: Autostrada A1 Sibiu-Piteşti, Autostrada de Centură Bucureşti, sector Centură Nord, Autostrada A3 Transilvania, mai precis, subsecţiunile Nuşfalău – Suplacu de Barcău, Suplacu de Barcău – Chiribiş, Chiribiş – Biharia, inclusiv legătura de centură Oradea cu autostrada A3. De asemenea, este avută în vedere Autostrada A13 Sibiu-Făgăraş, reabilitarea liniei de cale ferată Braşov-Simeria, secţiunea Braşov Sighişoara, modernizarea complexului feroviar Port Constanţa Palas, etapele unu şi doi, modernizarea liniei de cale ferată Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeş şi Magistrala M4 Gara de Nord-Gara Progresu a metroului bucureştean”, a declarat Constantin.

Related Posts